Diversificarea, pas cu pas...

?Cum vom alimenta copilul în primul an de viață?
Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă la sân până la vârsta de 6 luni şi pînă la vîrsta de 2 ani, cu începerea diversificării de la 6 luni. Această perioadă se consideră optimă indiferent dacă bebelușul este alăptat la sân, mixt sau doar cu formula de lapte.

Pînă la 6 luni:
Alăptaţi copilul de cîte ori el cere, ziua şi noaptea, cel puţin de 8 ori în 24 ore. Intervalul între alimentaţii nu va fi mai mare de 2-4 ore. Dacă copilul doarme mai mult de 4 ore treziţi-l şi alimentaţi-l, excepție va fi noaptea, noaptea copilul are regim liber. După o lună, copilul va mînca mai rar, iar pe la 2 luni poate suge cu un interval de 3-4 ore.
Se interzice folosirea altor alimente sau lichide (ceai, sucuri, biscuiţi, lapte de vacă sau laptele de capră)! Nu este nevoie să dăm apă, dacă copilul este alăptat la sân, chiar și în perioadele de caniculă. Bebelușul își ia apa din laptele mamei. Laptele “din față” este mai lichid și reprezintă apa bebelușului, iar laptele „din spate” este mai consistent și reprezintă hrana bebelușului.

De la 6 la 12 luni:
Când bebeluşul a ajuns la vârsta de 6 luni, putem începe introducerea hranei suplimentare, a alimentelor nelactate, solide sau lichide, continuând în acelaşi timp alăptarea. Pe măsură ce crte şi are mai multe activităţi, el nu se va mai mulţumi doar cu aportul de elemente nutritive, minerale, vitamine şi energie din laptele matern.
Deobicei, la această vârstă, copilaşii pot să stea în şezut, să deschidă guriţa, să prindă lingura pentru sugari şi să înghită alte alimente, altele decât laptele mamei. Dispare reflexul de împingere înapoi cu limba a obiectelor solide din guriță.
Alimentaţia influeează considerabil sănătatea copilaşului. Pentru o dezvoltare normală, ea trebuie să conţină toate elementele nutritive necesare: proteine, lipide, glucide, vitamine, minerale, în proporţii adecvate fiecărei perioade de dezvoltare.

Copilul va fi alimentat la sîn de cîte ori el cere, cel puţin 5-6 ori în 24 ore şi se va începe folosirea suplimentului respectînd principiile menţionate mai jos:
·      Nu cedaţi în faţa sfaturilor venite de la bunici și prietene de a introduce alimente solide înainte de vârsta de 6 luni.
·       Dacă bebeluşul este născut prematur, bolnav, puti înrzia începerea diversificării după vârsta de 6 luni.
·       Dacă bebeluşul manifestă alergie, tratați alergia și apoi începeți diversificarea.
·    În perioada de introducere a suplimentului, principala sursă de alimentare rămîne totuşi laptele matern.
·   Totdeauna introduceţi suplimentul în prima perioadă a zilei pentru a putea urmări cum copilul tolerează.
·   Fiecare element nou introdus poate determina schimbări în organismul copilaşului, cu diaree, indispoziţie sau erupţii cutanate. Deaceea, părinţii trebuie să urrească îndeaproape reacţiile copilaşului în primele 24 de ore.
·       Daţi-i copilului suplimentul cu linguriţa, înainte de a-l alimenta la sân.
·    Iniţial îi veţi da o cantitate mică pentru a urmări toleranţa, iar dacă tolerează, o creşteţi treptat. Începți cu 2 lingurițe pe zi,  apoi, progresiv, câte o masă de lapte va fi înlocuită cu hrană solidă de felul cremei de legume.  Ar fi bine ca acest nou tip de hrană să constituie al doilea mic dejun sau masă de prânz şi nu la mese de seară, înainte de culcare, când pot provoca tulburări ale somnului.
·       Cînd începeţi să-l introduceţi, suplimentul trebuie să fie semisolid, iar cu timpul îl îngroşaţi.
·       Începeţi cu un singur tip de supliment şi treptat introduceţi altele noi.
·   Ar fi bine ca prima dată cînd îi daţi copilului ceva nou, acest produs să fie comercial, şi dacă tolerează bine deja puteţi să il pregătiţi în condiţii casnice.
·    La introducerea suplimentului fiţi răbdători şi nu insistaţi mai mult de 4-5 ori, aceasta ar putea dezvolta o reacţie negativă la copil.

Continuaţi alăptarea, chiar dacă aţi introdus hrană suplimentară, întrucât laptele matern este cel mai bun pentru bebeluşul dumneavoastră. Laptele mamei nu reprezintă doar un aliment, ci şi un mijloc de protecţie şi un important factor pentru dezvoltare şi crtere.

Începerea diversificării mai devreme de 6 luni duce la dezvoltarea unor patologii prin suprasolicitarea sistemului digestiv, care este încă nepregătit pentru alimente noi și solide:
·       Insuficiența enzimatică pancreatică duce la o digestie incompletă a proteinelor și amidonului și la o suprasolicitare a pancreasului, cu dezvoltarea ulterioară, în perioada copilăriei, a pancreatitelor reactive.
·  Imaturitatea mucoasei intestinale, caracterizată printr-o permiabilitate crescută, favorizează absorbția sporită a alergenilor, astfel crește riscul manifestărilor alergice în copilărie.
·       Incapacitatea digerării glutenului înainte de vârsta de 8-9 luni poate duce la apariția alergiilor sau intoleranță la gluten.
·       Valoarea energetică crescută a carbohidraților din făinoase duce la obezitate.
·       Valoarea nutrițională scăzută a proteinelor din cereale și vegetale vs laptele matern.
·       Introducerea laptelui de vacă mai devreme de 1 an duce la apariția alergiilor.

Introducerea diversificării trebuie făcută corect, treptat fără a suprasolicita sistemul digestiv al bebelușului, care se dezvoltă și el împreună cu creșterea copilului.
Introducerea treptată presupune înlocuirea unei alăptări la sân cu o mâncare solidă, şi are loc timp de o lună, începând cu cantități micuțe.

Recomandări de bază referitor la hrana suplimentară.
Nu dezamăgiți dacă prima încercare a eşuat şi nu renunţaţi. Hrănirea sugarului este un proces care necesită răbdare. Nu forţaţi copilaşul să mănânce tot ceea ce aţi pregătit. Pentru început (în lunile 6 şi 7 ), hrana trebuie să fie pasată, apoi răzuită sau tăiată în bucăţi, astfel încât copilaşul să înveţe să o mestece. Unii copii vor mânca mâncarea răzuită sau tăiată în bucăți, abia după 1 an. De la vârsta de un an, puteţi începe să-l aşezaţi pe copilaş la masă împreună cu ceilalţi membri ai familiei.

?Cu ce începem introducerea suplimentului?
Este bine să începem alimentaţia adiţională cu pastă (pireu) de legume. Vom înlocui treptat o alăptare, timp de 1 lună. Folosiţi întotdeauna produse de sezon. Începem cu legumele de culoare deschisă și verzi, cele de culoare oranj  și roșu le lăsăm la sfârșit. După ce încercăm toate legumele monocomponente, putem apoi să combinăm mai multe legume. Evitaţi legumele îngheţate. Se recomandă şi combinaţii dintr-o rădăcinoasă şi alt tip de legume (cartofi cu spanac, morcov cu conopidă). Legumele conţin suficiente minerale şi orice surplus de sare poate afecta rinichii. Legumele din păstăi ca fasolea şi mazărea pot fi introduse de la vârsta de 9 luni. Nu adăugaţi sare!

Următorul aliment care va fi introdus în alimentația copilului începând cu a 7-a lună de viață, este pireul de fructe. Aproape toate fructele sunt bune pentru copii. Însă vom începe cu fructele de sezon, care se găsesc în țara noastră. Evitați citricile, căpșunele, zmeura, cireșele și vișinele în primul an de viață.

Următorul produs care va fi introdus în alimentația copilului va fi cerealele (terciurile), în a 8-a lună de viață. Începem cu cereale care nu conțin gluten. Terciurile vor fi fără lapte. Din gama largă de alimente cerealiere, bogate în fier, puteţi începe cu orezul, care se digeră uşor şi nu provoacă alergii. După aceasta, copilul va fi gata să mănânce şi terciuri de porumb și hrișcă. După 1 lună de terciuri fără gluten și fără lapte, putem începe introducerea terciurilor cu lapte și cu gluten. Amestecaţi cerealele cu orice pastă de fructe sau legume şi pregătiţi o masă completă pentru bebeluşul dumneavoastră.

Tot în luna a 8-a, vom introduce carnea în pireurile de legume. Evitați carnea de porc. Ficatul, gălbenușul de ou și peștele va fi introdus începând cu luna a 9-a, alături de legumele pasate. Carnea și peștele trebuie să fie proaspăt, începem cu pește alb și apoi trecem și la cel roșu. Albuşul de ou poate fi adăugat cu atenţie doar în al doilea an de viaţă.

Lactatele (excepție laptele de vacă) vor fi introduse începând cu luna a 10-a de viață. Laptele de vacă poate fi introdus la 1 an și jumătate, dar și mai bine ar fi după 3 ani. Copiii foarte greu tolerează proteina din laptele de vacă, iar din cauza raportului albumină/cazeină, total diferit de laptele matern, îl asimilează foarte greu.

?Ce nu trebuie să mănânce bebelușul dumneavoastră?
·       Până când copilul nu va împlini vîrsta de 4 ani, evitaţi mâncarea condimentată, grăsimile animale şi alimente prelucrate ca salamul ş.a.
·       Evitaţi băuturile acidulate întrucât pot cauza probleme digestive şi tulburări ale somnului.
·     Sarea poate îngreuna activitatea rinichilor bebeluşului şi, utilizaîn exces, poate conduce, mai rziu, la hipertensiune arterială. Rinichii sugarului nu sunt capabili să elimine în mod natural sarea până la împlinirea vârstei de un an. Atât timp cât copilul nu cunoaşte gustul rii, mâncarea nesărată nu prezintă nici un fel de probleme pentru el. Şi, oricum, toate sărurile minerale de care are nevoie organismul sunt prezente în alimentele obişnuite pe care le primeşte.
·    Atenţie la zahăr! Fructele sunt bogate în fructoză şi sunt suficient de dulci. Surplusul de zahăr poate crea dependenţă de dulciuri, ceea ce-l predispune la obezitate, carii dentare şi chiar diabet.
·      Este foarte bine să adăugaţi o lingură de ulei în pireul de legume. Nu uitaţi să alegeţi doar uleiuri din măsline sau semie de floarea soarelui virgine” (rezultatul primei presări, fără rafinare).
·    Mierea nu este recomandacopiilor sub un an. Datorită unei bacterii aflată în compoziţia sa şi care se poate dezvolta în sistemul gastrointestinal al sugarilor, mierea poate provoca îmbolnăviri serioase. Poate provoca și alergii.

Schema diversificării:

6-7 LUNI, 12.00-14.00: PIREU DE LEGUME (brocoli, conopidă, bostănel, cartof, …, morcov, bostan).
7-8 LUNI, 16.00-18.00: PIREU DE FRUCTE (măr, pară, prună, caise, piersic, banana…).
8-9 LUNI, 8.00-10.00:TERCI fără lapte, fără gluten (porumb, orez, hrișcă) + CARNEA în legume(pui, iepure, prepeliță, vițeluș, miel…).
9-10 LUNI, 8.00-10.00:TERCI cu lapte, cu gluten (grîu, orz, ovăz…) + gălbenuș de ou, ficat și apoi peștele în pireul de legume.
10 LUNI: LACTATELE (brînză, chefir, …)

zi
1 legumă
2 legumă
3 legumă
4 legumă
5 legumă
1
2 lingurițe




2
4




3
6




4
6
2



5
6
4



6
6
6



7
-
10
2


8

8
4


9

6
6


10

-
10
2

11


8
4

12


6
6

13


-
10
2
14



8
4
15



6
6
16



-
10

Mituri despre diversificare:

1.   MITUL 1: Copiii alimentati cu formula trebuie sa înceapă diversificarea mai devreme. ADEVĂR: Diversificarea alimentației se începe la 6 luni, indiferent dacă copilul este alăptat la sân sau cu formulă!

2.       MITUL 2: Diversificarea înseamnă de toate…
ADEVĂR: Diversificarea nu înseamnă diversitate! Faptul că vouă nu vă place ceea ce-i dați copilului, nu înseamnă că și lui nu-i place! Voi ați gustat de toate și știți deja ce-i gustos, el însă, nu!

3.       MITUL 3: Odata cu începrea diversificării, copii pot manca direct de la masa familiei.
ADEVĂR: Nu-i dăm copilului ceva de mîncare de la masa noastră, pentru că așa a vrut și a cerut copilul, el nu știe ce-i bun sau nu, pentru el! 

Comentarii

  1. D. Stratulat, dar la copii alimentati mixt la fel de la 6 luni le dam apa?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara, copilul meu de 8 luni nu doreste sa manince nici terci si nici legume cu carnita. De la inceput minca cite putin dar acum refuza. Este alimentat cu lapte formular.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intodeauna cand este ora lui de masa, incercati totusi sa-i administrati aceste produse, dar nu insistati... Un pic de rabdare si o sa treaca si aceasta perioada...

      Ștergere
  3. Dle Stratulat dar ce parere aveti de autodiversificare (BLW) si de introducerea bucatilor de la 6 luni (finger food)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt de acord cu autodiversificarea, din motiv ca compozitia unor alimente nu permit introducerea lor mai devreme, decat este gata sistemul digestiv. Asa cum am mentionat el se maturizeaza odata cu copilul. Referitor la finger food, trebuie sa fim mai precauti, exista riscuri...

      Ștergere
  4. Dle Stratulat, copilul are 6 luni si urmeaza sa incepem diversificarea, în acest context mă interesează opinia dvs vizavi de terciuri. Care terciuri sunt mai utile, cele din comerț sau cele preparate in condiții casnice?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu recomand începerea diversificării cu fructe sau legume... Terciurile conțin multe glucide (carbohidrați) care pot duce la obezitate și diabet zaharat pe viitor... La 8 luni începeți cu cele din comerț.

      Ștergere
  5. De la 7 luni ii dam pireu de fructe + pireu de legume? Fructele cum le preparam? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  6. Dl. Doctor, de care lactate putem da la copil de 11 luni ,dacă cele din lapte de vaca nu se permite, se dau din comerț? Și dacă da,anume ce putem da din ele?

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua! Băiețelul meu are 7 luni jumate și nu vrea nici in ruptul capului sa accepte piureul de legume, doar fructele și sînul. Tot încerc de mai bine de o lună dar nu vrea, parcă i-aș da lămâie. Am încercat mai multe tipuri de legume, nu acceptă. Ce să fac??? Dacă maninca fructe, sîn și din cînd in cînd cite-un biscuit îi dau și apă? Vreau să mai menționez că la ale lui 7,5luni cîntareste 11,4 kg si 76cm(4.240kg/55 cm la naștere).

    RăspundețiȘtergere
  8. D. Stratulat.. Daca incercam o leguma noua si dam 2 lingurite? La ce ore dam leguma care deja am incercato o portie obisnuita? e posubil de dat 2 lingurite de leguma noua si urmatoarele lkingurite de leguma incercata?

    RăspundețiȘtergere
  9. buna ziua, deoarece nu este tema referitor la intrebarea mea, voi scrie aici. Baietelul meu s-a nascut mai devreme, 35 sapt, respectiv prematur, insa fara careva probleme,externati la 3 zile ca toti copiii! la controlul de o luna, medicul de familie ne prescrie vit D - cite 3 pic, eu informindo prealabil, ca alimemtatia e mixta. Bun, eu mama prima data, relativ sanatoasa si nu prea umblata prin medici, am urmat indicatia, ca da e medic si stie mai bine! peste 2 sapt am mers la pediatru, iarasi consult de rutina, conform programului, la care ni se prescriu 4 pic, ca e mic si trebuie! mau pus pe ginduri aceasta doza si am mai citit o data prospectul, si am decis c 3 e suficient! Dar dupa 2 sapt de 3 pic copilul face o alergie urita pe fata, pe obrajori, desi eu nu mincasem ceva nou. Am mers din nou la pediatru, unde ni sa spus ca e alergie, sa tin dieta si sai dau finistil. Ok, 10 zile de terciuri si hrisca, si alergia tot nu trecea pina la urma, era mai bine, insa nu se tratase pielea definitiv. Acuma vazind ca fontanela se inkide cam repede am inceput a citi despre vit D, si despre doza enorma care o primeste copilul meu micut si ca anume vit D intensifica alergiile. De citeva zile nu-i mai dau fiindca nu stiu ve si cum sa procedez. Cit ar trebui sai dau in alimentare mixta! Laptele oraf contine si el vit D, din el primeste umdeva 200 me

    RăspundețiȘtergere
  10. Acum avem 2 luni jumate, respectiv o luna jumate a primit doza de 3 pic. Mersi anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Salut Dl Satratulat
    Am un baitel de 8luni si nu vra sa manince lapte praf cind
    Se Strezeste din somn. Mananca numai prin somn.
    Ce sa fac?

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnul Mihai sunt borcane gerber pe ele scrie ca se poate da copiilor de la 4 luni cum credeti e bine sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  13. Dle Mihai copiilor mei le scade des temperatura corpului la 35 grade. Se întâmplă în timpului tratamentelor antivirale, bronșitei sau a tusei alergice. Care este cauza? Cum as putea face o programare la dtra? Suntem din orașul Bălți.

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnul Benjamin a depășit cerințele lor pentru a mă ajuta cu împrumutul meu pe care l-am folosit pentru a-mi extinde activitatea de farmacie, au fost niște pietre prietenoase, profesionale și absolute pentru a lucra. Lfdsloans@outlook.com.WhatsApp ... +19893943740.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mi-a plăcut foarte mult articolul despre diversificare. Teoretic am înțeles totul. Vă mulțumim pentru informații. Am să mai revin la acest articol, că abia împlinim 4 luni.

    RăspundețiȘtergere
  16. Sunt cu soțul meu de 7 ani fără copil, eu și soțul meu am încercat tot posibilul, dar nu am avut niciun rezultat, până când am întâlnit o prietenă de-a mea foarte bună care mi-a povestit despre Dr Dawn acuna și cum a ajutat-o, i-am explicat. totul la Dr Dawn acuna dupa ce am contactat-o ​​pe Whatsapp, a promis ca ma ajuta, mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut perfect, spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 2 saptamani dupa ce m-a ajutat si acum am un copil frumos acum, toate datorită Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru o soluție rapidă la problema dvs.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *Dacă vrei noroc în viața ta.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan și altele,
    : e-mail { dawnacuna314@gmail.com}
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pneumonie vs Bronșită obstructivă...

Răceala, viroza, antiviralele și antibioticile.